Budincă din piept de pui
Reţetă semi-vegetariană
Timp de preparare: 1 h
Complexitate: redusă
Ingrediente: 2 bucăţi piept de pui, 2-3 felii de pâine, 150 ml lapte, 4 ouă, 1 lingură unt, 1 lingură pesmet, puţină sare.
Mod de preparare: Înmoi pâinea în lapte, şi o presezi bine. Dezosezi carnea şi o dai prin maşina de tocat împreună cu pâinea. Baţi gălbenuşurile cu puţină sare şi le amesteci cu carnea tocată, apoi adaugi untul şi albuşurile bătute spumă. Amesteci bine, torni compoziţia rezultată într-o formă de chec unsă cu unt şi tapetată cu pesmet sau cu hârtie de copt şi o dai la cuptor până se rumeneşte.
|