Castraveţi muraţi la soare (covăsiţi)
Reţetă de post (vegetariană)
Timp de preparare: 20 min.
Complexitate: redusă
Ingrediente: 2 kg castraveti mijlocii, 10 crengute marar verde, 3 linguri cu virf de sare, 4-5 catei de usturoi, 1 ardei iute, radacina de hrean, piine.
Mod de preparare: Intr-un borcan de 3 l, se aseaza crengutele de marar si 1/2 radacina de hrean. Castravetii se spala si se taie capetele acestora. Se cresteaza apoi in 4 in forma de cruce. Castravetii se aseaza vertical in borcan, se adauga sarea, iar intre castraveti se aseaza usturoiul curatat, ardeiul iute taiat in doua si restul de hrean. Se adauga apa putin calduta si deasupra se pune o feliuta de piine. Borcanul se pune la soare, acoperit cu un capac (farfuriuta), timp de 2 zile. Apoi se arunca piinea si se pune borcanul la umbra.
Cine doreste castravetii mai acri, ii mai lasa o zi la soare.
|