http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Mâncăruri cu peşte şi fructe de mare"

Chiftele de crab
Reţetă semi-vegetariană

Timp de preparare: 1 h

Complexitate: redusă

Ingrediente: 450 g carne de crab sau imitaţie carne de crab(surimi), 1/2 ardei gras roşu, 1/2 ardei gras verde, 1 ceapă mică, 2 ouă, 1/4 linguriţă sos Worcestershire, 2 linguri de pesmet, ulei pentru prăjit (opţional), sare, piper.

Mod de preparare: Carnea de crab se toacă în robotul de bucătărie sau se dă prin maşina de tocat. Ardeiul şi ceapa se taie cubuleţe mici.
Într-un castron se amestecă toate ingredientele. Se fac chiftele cu diamentrul de 7 cm şi grosime 1–2 cm. Se pot prăji în ulei încins sau în cuptor la grill fără a mai fi nevoie de vreun strop de ulei.