http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Ciorbe"

Ciorbă din carne de ovine

Ingrediente: 1/2 carne de berbec sau de oaie fără grăsime, morcov, pătrunjel, o ceapă de mărime mijlocie, 2 ardei graşi, 250 g roşii, 2 cartofi potriviţi, o felie de varză dulce, borş, zeamă de varză, zeamă sau sare de lămîie, mărar, cimbru, tarhon, piper, sare.

Mod de preparare: Carnea tăiată în bucăţele se pune în 3 l apă rece cu o linguriţă rasă de sare, lăsîndu-se să fiarbă circa o oră la foc mijlociu. Zarzavatul şi ceapa, rase prin răzătoarea cu găuri, mari, se călesc separat 2 minute cu 2 linguri de untdelemn, apoi se adaugă în supă, împreună cu varza tăiată ca fideaua, lăsîndu-se să fiarbă împreună pînă cînd se înmoaie bine carnea (trebuie să fiarbă circa 2-3 ore; dacă este mai bătrînă, chiar mai mult). În oala sub presiune, fierbe în jumătate de timp împreună cu zarzavatul, care se căleşte înainte direct în oală; apoi, se adaugă circa 2 l de apă rece şi carnea, o linguriţă rasă de sare, se aşează capacul şi se lasă să fiarbă circa 1 1/2 oră, calculînd timpul de cînd au început să iasă primii vapori prin ventil; atunci, se reduce focul la minim şi se fierbe în continuare. Cînd s-a scurs timpul afectat fierberii, se răceşte oala şi se deşartă conţinutul în oala obişnuită. În oricare variantă, se pregăteşte ciorba cînd carnea este bine fiartă, se pun cartofii tăiaţi în cuburi mici, ardeii şi roşiile tăiaţi felii sau numai suc de roşii (iarna), cimbru şi mărar. Cînd toate sînt fierte, se sărează, se acreşte, completînd lichidul după gust, şi, pentru aromă, se adaugă frunze de tarhon sau leuştean şi un vîrf de cuţit cu piper (facultativ).