Ciulama de pui cu ciuperci şi smântână
Reţetă semi-vegetariană
Timp de preparare: 40 min.
Complexitate: redusă
Ingrediente: 2 buc. piept pui, 2 cutii ciuperci, 300 g smîntînă, 3 linguri făină, sare, piper, ulei, pătrunjel, apă.
Mod de preparare: Pieptul se taie bucăţele şi se pune la rumenit cu ciupercile şi sarea (după gust). Uleiul se freacă la foc mic cu făina pînă la omogenizare, apoi se adaugă treptat smîntîna, apoi apa, frecîndu-se rapid pînă creşte (subţire sau gros, după preferinţă). Se adaugă pieptul cu ciupercile şi pătrunjelul. Se lasă la fiert 30 min., amestecîndu-se încet. Se adaugă piper şi sare după gust.
E foarte bună cu mămăliguţă şi un vin sec roşu.
|