Clătite cu spanac
Reţetă ovo-lacto-vegetariană
Timp de preparare: 30 min.
Complexitate: redusă
Ingrediente: 1/2 kg spanac, 250 g făină, 3 ouă, 50 ml untdelemn, 30 ml rom, 600 ml lapte, 200 ml smîntînă, sare.
Mod de preparare: Spanacul bine spălat se fierbe 10 minute numai cu apa reţinută pe frunze (se vor lăsa şi frunzele în apă) şi 1/2 linguriţă cu sare. După ce s-a scurs bine în strecurătoare (presîndu-se puţin şi cu lingura), se trece prin maşina de tocat. Într-o oliţă de 2 l, se pun gălbenuşurile, untdelemnul, romul (care frăgezeşte), smîntîna, spanacul tocat şi o linguriţă rasă de sare, amestecîndu-se bine; se adaugă făina şi se freacă cu dosul lingurii pe marginea oliţei, pînă cînd compoziţia nu mai are cocoloaşe. Se diluează apoi cu laptele rece sau cu jumătate din cantitatea de lapte şi jumătate din cantitatea de sifon sau numai cu sifon; se adaugă cîte puţin la început şi amestecînd de fiecare dată, pînă cînd se omogenizează compoziţia. Albuşurile se bat spumă şi apoi se deşartă în compoziţie, amestecînd puţin cu un polonic, cu care se va lucra pînă la sfîrşit. Romul va face să rămînă compoziţia spumoasă, pînă cînd se termină de copt. Clătitele se coc în tigaie obişnuită sau în tigaie de teflon. Într-o caniţă, se pun 2-3 linguri cu untdelemn, în care se ţine o pensulă, dar nu pe sobă. Tigaia se înfierbintă goală, 3-4 minute, la foc mijlociu (la aragaz se pune un disc subţire peste flacără, sub tigaie). Apoi tigaia se ridică şi se unge repede cu pensula pe toată suprafaţa şi se mai pune o secundă pe foc; în acel moment, se ia din compoziţie cu polonicul cca 50 ml (pentru tigaie mijlocie) cu mîna dreaptă şi cu mîna stîngă se ridică tigaia. Se toarnă compoziţia in tigaie, acoperind-o cu un strat subţire (înclinind-o printr-o mişcare de rotire, ca să curgă compoziţia pe toată suprafaţa ei). Dacă nu s-a acoperit bine, se ia încă puţină compoziţie şi se completează golurile. Compoziţia va fi mai densă dar nu se mai subţiază. Tigaia se aşează pe foc, lăsînd-o pînă se încheagă bine compoziţia şi se rumeneşte pe margini; se trece, apoi, cu cuţitul pe sub clatită, de jur împrejur, (sau cu lopăţica de lemn, la tigaia din teflon ca să nu se zgîrie), desprinzind-o de tigaie pînă la mijloc. După ce s-a rumenit pe partea de dedesubt, se introduce lama cuţitului sau lopăţica din lemn sub clătită, chiar la mijlocul ei, şi, printr-o mişcare rapidă se întoarce pe partea cealaltă, care se va coace pînă cînd se va rumeni. Dacă clătita s-a prins de tigaie, se va trece pensula pe marginea tigăii, pe lîngă clătită, ca să se scurgă puţin untdelemn sub ea, unde este necesar să se dezlipească. Pe măsură ce s-au copt, clătitele se pun într-o cratiţă (potrivită cu mărimea lor), acoperită, care se aşează pe un vas cu apă fierbinte, păstrîndu-le calde. Clătitele cu spanac vor fi mai groase dar foarte gustoase. Se pot umple cu brînză telemea rasă sau cu şuncă tocată amestecată cu smîntînă, împachetîndu-le ca sarmalele. Vasul se introduce în cuptor cu 10 minute înainte de servire, ca să se înfierbinte clătitele. Se servesc ca fel întîi.
|