http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Aperitive cu brânză"

Colţunaşi cu brânză telemea
Reţetă ovo-lacto-vegetariană

Timp de preparare: 45 min.

Complexitate: redusă

Ingrediente: Aluatul: 2 ouă mari, 150 g făină, 50 g griş, 30 ml untdelemn.
Umplutura: 1/4 kg brânză telemea, un ou, 50 g unt, 200 ml smântână, 25 g făină, mărar.

Mod de preparare: Se sparg ouăle într-un castron, se amestecă cu untdelemnul, apoi se pun făina şi grişul, cu care se amestecă şi se frământă cu mâna, îndoind mereu aluatul sub podul palmei, circa 5 minute, până când nu mai necesită făină. Se aşează aluatul pe masă sau pe foaia de nailon, presărată cu puţină făină. Se lasă să se odihnească 10 minute, ca să devina elastic şi să se întindă mai uşor. Se taie foaia în pătrate de 5/5 cm. Brânza telemea, desărată 2-3 ore în apă rece şi scursă bine, se rade prin răzătoare sau se zdrobeşte bine cu furculiţa, apoi se amestecă cu oul, făina, mărarul şi se împarte pe pătrate.
De asemenea, se pot amesteca 150 g brânză de vaci cu 50-100 g brânză telemea, la care se adaugă oul, făina, mărarul verde sau uscat. Pătratul se îndoaie peste umplutură în formă de triunghi; marginile se presează bine, ca să nu se desfacă la fiert. Se fierb la fel ca şi coltunaşii cu carne, lăsându-i în apă 15 minute, după ce s-a luat cratiţa de pe foc, ca să se umfle aluatul; apoi, se strecoară fără să se limpezească. Se aşează într-un vas termorezistent cu bucăţele de unt şi cu smîntînă deasupra. Vasul se introduce în cuptor cu 10 minute înainte de servire. Colţunaşii se servesc ca prim fel, în loc de supă sau ciorbă.