http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Mâncăruri cu peşte şi fructe de mare"

Crap cu legume la cuptor
Reţetă semi-vegetariană

Timp de preparare: 50 min.

Complexitate: redusă

Ingrediente: 1 crap (circa 1 kg), 2 linguri ulei de măsline, 2 morcovi mari tăiaţi mărunt, 2 tulpini de ţelină taiate rondele, 2 linguriţe bulion, sare, piper proaspăt măcinat, 250 ml apă, 1/2 legătură pătrunjel verde tocat, 1 roşie tăiată felii subţiri, 1 ceapă potrivită tăiată rondele fine.

Mod de preparare: Se curăţă peştele, se spală şi se şterge pe dinăuntru şi pe dinafară cu un şervet umed.

Se încinge uleiul într-o cratiţă mijlocie şi se călesc morcovii şi ţelina circa 5 min., amestecând întruna. Se adaugă bulionul, apa, sare şi piper şi se lasă să fiarbă încet, fără capac, aproximativ 5 min.

Se încinge cuptorul la 210 °C. Se răstoarnă legumele într-o formă termorezistentă, se aşează peştele peste ele şi se acoperă cu feliile de roşii (ca ţiglele). Deasupra, se presară ceapa tăiată rondele, se sărează şi se piperează.

Se dă peştele la cuptor şi se lasă 30 min. să se pătrundă (este gata când carnea se desface uşor cu furculiţa).

Se serveşte fierbinte.

Peştele se dă la cuptor chiar înainte de a-l servi. Legumele, în schimb, se pot prepara cu câteva ore mai devreme şi se ţin la frigider.