Crochete de porumb
Reţetă ovo-lacto-vegetariană
Timp de preparare: 1 h
Complexitate: redusă
Ingrediente: 4 ştiuleţi de porumb (cca 400 g), supă de legume (instant), 70 g unt, 160 g făină, 600 ml lapte, sare, piper, un vârf de cuţit de nucşoară, 4 gălbenuşuri, 2-3 ouă, 150-175 g pesmet.
Mod de preparare: ştiuleţii de porumb se curăţă, se spală şi se fierb în supă de legume 20-25 de minute. Se scurg, se pun într-o tavă şi se usucă în cuptorul încins. Se curăţă apoi boabele de pe ştiuleţi. Se încinge untul într-o cratiţă, se adaugă 60 g făină şi se amestecă puţin, fără a o lăsa să se rumenească. Se stinge cu lapte şi se lasă sosul să fiarbă la foc moderat; se condimentează cu sare, piper şi nucşoară. Se ia cratiţa de pe foc şi se adaugă gălbenuşurile, amestecând rapid, până se omogenizează sosul. Se adaugă boabele de porumb şi se lasă compoziţia să se răcească. Se modelează apoi crochete, care se dau prin restul de făină, prin ouăle bătute şi prin pesmet. Se prăjesc crochetele în ulei încins şi se servesc cu ghiveci de legume.
|