Crostini cu piure de vinete
Reţetă tradiţională din Italia
Reţetă de post (vegetariană)
Timp de preparare: 25 min.
Complexitate: redusă
Ingrediente: 1 vînătă, zeama de la 1/2 lămîie, 1 ardei gras, 1 căţel de usturoi, 1 lingură ulei de măsline, sare, piper.
În plus: 8 felii pîine albă, 1 căţel de usturoi, 3-4 linguri ulei de măsline, busuioc.
Mod de preparare: Se coace vînăta, se curăţă de coajă, se toacă ceva mai mare şi se stropeşte cu zeamă de lămîie. Ardeiul curăţat se taie cubuleţe, iar usturoiul se curăţă de coajă. Se face un piure (în mixer) din vinete, ardei şi usturoi, se adaugă uleiul şi se gustă de sare.
Se acoperă feliile de pîine pregătite (rumenite, stropite cu ulei şi frecate cu usturoi) cu un strat de piure de vinete şi se presară cu busuioc.
|