Crostini cu roşii, mozzarella şi sardele
Reţetă tradiţională din Italia
Reţetă semi-vegetariană
Timp de preparare: 20 min.
Complexitate: redusă
Ingrediente: 8 felii pîine albă, 1 căţel de usturoi, 3-4 linguri ulei de măsline, 4 roşii (400 g), 200 g mozzarella, 8 fileuri de sardele, sare, piper, oregano.
Mod de preparare: Feliile de pîine se rumenesc, stropite cu ulei şi frecate cu usturoi. Se aşează una lîngă alta pe o tavă.
Se spală roşiile şi se taie în opt, iar mozzarella se taie în 8 felii. Se acoperă feliile de pîine cu roşii, mozzarella şi fileuri de sardele, se condimentează şi se dau circa 10 minute la cuptorul încins la 180 grade C.
|