Dovlecei cu măsline şi busuioc
Reţetă de post (vegetariană)
Timp de preparare: 40 min.
Complexitate: redusă
Ingrediente: 2 dovlecei, 1 căţel de usturoi, 1 ceapă, 100 g măsline, 5 linguri ulei, 1 pahar vin alb, 1 lingură făină, zeamă de lămâie, 1 lingură bulion, 1 legătură pătrunjel, busuioc, sare, piper.
Mod de preparare: Speli dovleceii (în coajă), îi ştergi şi îi tai felii de 1 cm grosime. Îi stropeşti apoi cu zeama de lămâie, îi presari cu sare şi piper, treci fiecare felie prin făină şi le prăjeşti pe toate în ulei încins pe ambele părţi. Le scoţi şi le aşezi pe un platou. Cureţi ceapa şi usturoiul, le tai mărunt, le căleşti şi stingi cu bulion, zeamă de lămâie şi vin. Adaugi piperul, busuiocul şi pătrunjelul tăiat mărunt. Tai bucăţele măslinele, le adaugi peste dovlecei, torni şi sosul cu usturoi şi laşi totul la rece pentru 10-15 minute.
|