Dulceaţă de struguri (I)
Reţetă de post (vegetariană)
Ingrediente: 1 kg struguri, cintariti dupa ce au fost curatati de coaja si seminte, 1 kg zahar, vanilie, 50 ml zeama de lamiie sau 50 g glucoza, 1/2 l apa.
Mod de preparare: Pentru dulceata se aleg numai struguri cu boabe mari cu coaja groasa si miezul compact (nu zemos). Coaja se curata usor cu mina si cu un cutit, tragind din partea unde a fost prinsa codita spre virf, apoi cu o scobitoare se scot semintele: boabele curatate se cintaresc. Intr-o cratita, zaharul, apa,zeama de lamiie si 2-3 cm dintr-un baton de vanilie se amesteca putin, pe foc, pina cind se topeste zaharul. Siropul se fierbe, pina cind se leaga (cind se ridica lingura din sirop pe latul ei, cad deodata 3 picaturi una linga alta) si apoi se adauga boabele de struguri. Cratita se lasa 5 minute mai la o parte ca fructele sa lase putina zeama, apoi se trece la foc mijlociu si se lasa pina cind se leaga din nou siropul (dar nu prea mult). Cind dulceata este gata, fructele plutesc in tot siropul pina la fund si au un aspect unsuros, lucios (nu zemos). Strugurii contin o mare cantitate de pectina, substanta gelatinoasa care va gelifica siropul chiar daca este mai subtire, dupa ce acesta se raceste. Daca se leaga prea mult, siropul se va ingalbeni si va capata gust de zahar ars, deci trebuie o mare atentie la aceasta faza. Daca nu s-a pus baton de vanilie, zaharul vanilat se adauga numai cu un minut inainte de a se lua cratita de pe foc ca dulceata sa nu-si piarda aroma. Se aduna spuma si cratita se acopera cu un servet udat in apa si bine stors. Dupa ce s-a racit, dulceata se pune in borcane care, apoi, se leaga cu celofan.
|