Friptură de pui cu sos de roşii şi garnitură de orez
Timp de preparare: 1 h
Complexitate: medie
Ingrediente: 1 piept de pui, 150 g costiţă afumată, 1 ceaşcă de orez, 5 roşii, 2 gogoşari, 1 ceapă, 1 ardei galben, 1 linguriţă condiment, 1 lingură pastă de roşii, 1 linguriţă zahăr, ulei, sare, piper, busuioc, cimbru, 1 legătură pătrunjel.
Mod de preparare: Speli carnea, o tai bucăţi pe care le prăjeşti în ulei încins, apoi le scoţi pe un şerveţel ca să se scurgă uleiul în plus. Tai felii costiţa şi o prăjeşti în uleiul rămas, apoi o scoţi pe aceeaşi farfurie şi le laşi deoparte. Pregăteşti garnitura de orez: cureţi ceapa, o tai mărunt, o căleşti puţin în ulei, adaugi ardeiul şi gogoşarii tăiaţi fideluţă şi o ceaşcă de apă şi laşi să fiarbă înăbuşit 10 minute. Adaugi orezul spălat şi 3 ceşti de supă preparată din condiment, pui cratiţei capac şi dai totul la cuptor pentru 20-25 de minute. Cât timp fierbe orezul, opăreşti roşiile, le tai mărunt, le căleşti în ulei, apoi adaugi pasta de roşii, zahărul, potriveşti de sare, piper, cimbru şi busuioc şi fierbi sosul încă 10 minute. După ce a fiert sosul, adaugi carnea şi costiţa prăjite, presari verdeaţa şi-l dai deoparte.
Aduci la masă friptura de pui cu sos, costiţă şi garnitura de orez, iar alături se pot scoate şi murături de vară.
|