Friptură la cuptor
Timp de preparare: 1 h
Complexitate: redusă
Ingrediente: Pulpe pui sau carne de porc, cartofi, usturoi, ulei, apă, sare şi piper după gust.
Mod de preparare: Carnea şi cartofii curăţaţi, întregi, se pun în tavă şi se condimentează cu sare şi piper după gust. Se adaugă 4-5 căţei de usturoi tăiaţi rondele, uleiul şi apa să cuprindă până la 1/2 friptura. Se dă la cuptor, se stropeşte din când în când cu lingura, din sosul format. Se serveşte cu mujdei de usturoi simplu sau după preferinţe se poate adăuga 1 linguriţă de zahăr sau una de oţet.
|