Găluşte cu prune din aluat cu brânză de vacă (I)
Reţetă ovo-lacto-vegetariană
Timp de preparare: 45 min.
Complexitate: medie
Ingrediente: 350-400 g brânză de vacă, 2 ouă de mărime mijlocie, 100 g franzelă fără coajă, 50 g făină, 50 g griş, 250 g prune mai mici (brumării), sare, 50 g pesmet, 50 ml untdelemn, zahăr pudră, vanilie.
Mod de preparare: Brânza de vacă se mărunţeşte bine cu dosul furculiţei, împreună cu franzela înmuiată o clipă în apă rece şi bine stoarsă; se adaugă, apoi, ouăle, făina şi grişul şi se amestecă totul cu furculiţa, până când se omogenizează. Compoziţia este moale, dar nu se mai adaugă nimic în ea. Se pune pe o foaie de nylon, presărată bine cu o lingură cu vârf de făină şi, fără să se frământe, se răsuceşte în formă de sul, care apoi se taie în sferturi, iar acestea, la rândul lor, în 5-6 felii. Se desprinde cu cuţitul câte o felie, se aşează pe făină, se pune o prună nu prea mare pe ea şi se adună aluatul în jurul ei, formând o găluşcă rotundă, ca o bilă, care, apoi, se trece abundent prin făină şi se lasă pe foaia de nylon. În acest timp, o cratiţă de 3-4 l se umple mai mult de jumătate cu apă rece, în care se pune pe o linguriţă cu vârf de sare. Când clocoteşte, se pun toate găluştele, mişcând cratiţa, ca acestea să nu se lipească de fundul ei. Se lasă să fiarbă 10 minute cu capacul tras puţin la o parte; după ce apa a început să dea în clocot, focul se reduce, ca găluştele să fiarbă în clocote mici. Se ia cratiţa de pe foc şi se lasă acoperită 15 minute, ca găluştele să se umfle bine. Se scot, apoi, cu spumiera câte 2-3, se trec uşor prin pesmet prăjit şi se pudrează cu zahăr şi vanilie. Sunt foarte fragede dacă se servesc imediat.
|