http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Paste, pizza şi găluşte"

Găluşte cu spanac
Reţetă ovo-lacto-vegetariană

Timp de preparare: 25 min.

Complexitate: redusă

Ingrediente: 300 g spanac,150 g brînză telemea, 100 g parmezan, 2 ouă, 1 gălbenuş, 200 g făină, sare, piper, unt.

Mod de preparare: Spanacul se spală, se curăţă, se opăreşte şi se toacă. Se rade parmezanul. Spanacul se amestecă cu brînza, 50 g parmezan, ouăle şi gălbenuşul. Se adaugă făina şi se frămîntă un aluat omogen. Se condimentează cu sare şi piper.
Într-o oală, se pune la fiert apă cu sare. Cînd fierbe apa, se iau cu linguriţa din aluat găluşte şi se pun la fiert în apă. Se scot găluştele, se lasă să se scurgă, după care se aşează într-o formă unsă cu unt. Se presară deasupra restul de parmezan şi se dă cîteva minute la cuptor.
Se servesc cu smîntînă.