http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Mâncăruri cu carne"

Ghiveci cu carne de vacă (II)

Timp de preparare: 1 h 20 min.

Complexitate: redusă

Ingrediente: 300 g carne de vacă, 3 dovlecei mici, 3 vinete potrivite, 1 ardei verde, 3 roşii, 2 căţei de usturoi, 125 g caşcaval, 1 legătură pătrunjel, ulei, sare, piper.

Mod de preparare: Spălaţi toate legumele, apoi opăriţi roşiile, le decojiţi şi le tăiaţi în sferturi. Ardeiul îl curăţaţi de cotor, îl tîiaţi fideluţă şi-l căliţi în puţin ulei 5 minute, apoi îl daţi deoparte. Tăiaţi apoi dovleceii şi vinetele rondele şi le opăriţi 2 minute în apă cu sare şi 2 linguri de ulei. Le lăsaţi apoi să se scurgă şi, în acest timp, daţi carnea prin maşina de tocat şi o amestecaţi cu caşcavalul ras, sare şi piper după gust. Amestecaţi dovleceii şi vinetele cu ardeiul călit, roşiile tăiate, usturoiul pisat şi verdeaţa tocată. Aşezaţi apoi toată carnea într-o tavă în care aţi pus puţin ulei, o acoperiţi cu legumele amestecate, le stropiţi cu ulei şi presăraţi sare şi piper după gust. Daţi ghiveciul la cuptor pentru 45 de minute, la foc potrivit.
Daca e mai aţoasă carnea de vacă, mai întîi fierbeţi-o 30 de minute în apă cu sare, apoi treceţi-o prin maşina de tocat. Astfel, se va pătrunde mai bine cînd o daţi la cuptor.
Adăugaţi şi o lingură de smîntînă în compoziţia de carne şi aceasta va fi şi mai gustoasă.