Gogoşi pripite
Reţetă ovo-lacto-vegetariană
Timp de preparare: 30 min.
Complexitate: medie
Ingrediente: 100 g brînză de vaci, 100 g caşcaval ras, 100 g telemea rasă, 2 ouă mari, 50 g făină, marar.
Mod de preparare: Brînzeturile se amestecă bine cu dosul furculiţei ca să se omogenizeze, adăugînd ouăle întregi, făina şi mărarul tăiat mărunt. Compoziţia trebuie să fie mai consistentă. Se ia din compoziţie cîte o lingură cu vîrf, se rulează pe masă sau pe o foaie de nailon presărată cu făină, formînd un sul de 2 cm. Acestea se modelează în formă de bilă şi se dau prin făină. Se pregătesc toate şi se aşeaza pe masă. Se toarnă 1/2 l untdelemn într-o cratiţă de 1 l şi se lasă să se înfierbînte. În untdelemn se pune o bucăţică de aluat, cît un bob de porumb şi, cînd acesta se ridică la suprafaţă şi se rumeneşte, înseamnă că se pot pune gogoşile. Se aşează unele lîngă altele, neînghesuite, deoarece cresc la copt. Se întorc (cu o andrea subţire), ca să se rumenească frumos de jur împrejur, apoi se scot cu spumiera sau cu o furculiţă. Se servesc fierbinţi, ca aperitiv. Nu se sfărîmă la fiert şi sînt foarte fragede. Se pot reîncălzi pe apă clocotită sau în cuptor, acoperite, timp de 10 minute.
|