Îngheţată de iaurt cu pepene galben şi sos de vin alb
Reţetă lacto-vegetariană
Timp de preparare: 30 min.
Complexitate: redusă
Ingrediente: 400 g iaurt mai gros, 200 g zahăr pudră, 2 lămâi, 150 g smântână, 1 pepene galben, 1 plic zahăr vanilat, 1 lingură zahăr, 1/2 plic gelatină, 125 ml vin alb.
Mod de preparare: Baţi bine iaurtul cu zahărul pudră şi smântâna, adaugi coaja rasă şi zeama unei lămâi şi dai crema la congelator pentru 2-3 ore. Cureţi pepenele galben de sâmburi, tai din el sfere cu cleştele special de îngheţată şi le dai la rece. Înmoi apoi gelatina în 2 linguri de apă rece, iar separat fierbi vinul cu 1 lingură de zahăr şi vanilia. Adaugi gelatina dizolvată şi coaja rasă a celeilalte lămâi şi mai laşi sosul pe foc câteva minute, amestecând mereu. La o porţie pui aşa: 1 globuleţ de îngheţată (e voie şi două), alături o sferă din pepenele galben şi torni peste toate sosul de vin alb răcit.
|