http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Aperitive cu ouă"

Jumări cu ciuperci
Reţetă ovo-lacto-vegetariană

Timp de preparare: 30 min.

Complexitate: redusă

Ingrediente: 4 ouă, 100 g ciuperci, o ceapă mică, 50 g untdelemn sau unt, pătrunjel, sare, piper.

Mod de preparare: Ceapa tăiată mărunt se căleşte 1/2 min în untdelemn şi apoi se adaugă ciupercile bine spălate, tăiate în felii, un vârf de linguriţă cu sare şi un vârf de cuţit cu piper. Se fierb înăbuşit circa 20 min. la foc mic, până când scade complet apa ce o lasă şi se înmoaie, şi se lasă să se răcească. Ouăle se bat cu furculiţa într-o farfurie adâncă, se adaugă ciupercile, pătrunjelul tăiat mărunt, un vârf de linguriţă cu sare şi un vârf de cuţit cu piper. Se prăjesc în tigaie cu restul de untdelemn.