http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Mâncăruri cu legume şi zarzavaturi"

Mâncare de praz (I)
Reţetă de post (vegetariană)

Timp de preparare: 50 min.

Complexitate: redusă

Ingrediente: 3-4 fire de praz, 4-5 linguri untdelemn, 1/2 kg roşii sau 1/4 l suc de roşii, 25 g zahăr, 1 foaie de dafin, sare, pătrunjel tăiat mărunt, piper boabe, lămâie.

Mod de preparare: Bulbul prazului, până la frunzele verzi, se taie în bucăţi de cca 3 cm, care se vor pune într-o cratiţă de cca 2 l, cu tot untdelemnul; se presară cu o linguriţă rasă de sare şi se înăbuşă la foc mic 6-7 minute, acoperite. Apoi se adaugă roşiile tăiate în felii mai groase sau sucul de roşii sau o lingură cu pastă diluată cu 1/4 l apă, 2-3 felii de lămâie, vinul, foaia de dafin, 10 boabe de piper sau un vârf de cuţit cu piper măcinat şi pătrunjel. Zahărul se caramelizează până când face puţină spumă, se stinge cu 2-3 linguri cu apă fierbinte, lăsându-se pe foc până când se topeşte, apoi se adaugă sos. Se amestecă toate, se dă cratiţa descoperită la cuptor, unde se lasă circa 30 minute, la foc mijlociu. Făină nu se pune, deoarece sosul nu trebuie să fie prea gros, nici în cantitate prea mare. Când este gata, se adaugă puţină sare, dacă este necesar. Se serveşte ca atare, ca fel doi, sau cu chiftele, fripturi de porc, viţel, vită sau pasăre, sau rece ca fel întâi.