http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Mâncăruri cu carne tocată"

Mâncare în straturi

Timp de preparare: 1 h 30 min.

Complexitate: medie

Ingrediente: 1 varză de 2 kg, 1 kg carne tocată amestec de vită şi porc, 3 cepe, 4 cartofi tăiaţi rondele, 5 ouă fierte şi tăiate felii, 4 ouă crude, ulei.

Mod de preparare: Tai varza fideluţă, o freci cu sare şi o căleşti întâi în ulei. Apoi torni apă şi o laşi să fiarbă. Când s-a înmuiat varza îi adaugi sare, piper şi tragi cratiţa de pe foc.
Cureţi o ceapă, o tai mărunt şi o căleşti în ulei. Apoi, în tigaie adaugi carnea tocată, amesteci şi laşi pe foc până ce carnea îşi schimbă culoarea. Ungi cu ulei vasul în care vei coace la cuptor musacaua, aşezi un strat de varză, unul de carne, unul de rondele de ceapă, unul de ouă fierte, unul de rondele de cartofi, iar ultimul strat să fie de varză.
Dai tava la cuptor pentru 15-20 minute. După acest timp scoţi vasul şi torni peste mâncare cele 4 ouă bătute bine şi dai din nou la cuptor. E foarte bună cu smântână, atât caldă cât şi rece.