http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Mâncăruri cu peşte şi fructe de mare"

Melci cu pepene galben şi sos
Reţetă semi-vegetariană

Timp de preparare: 45 min.

Complexitate: medie

Ingrediente: 500 g melci în cochilie, 1 pepene galben, 75 g unt, 3 ardei capia, 3 roşii galbene, un fir de praz, 2 linguri muştar picant, pătrunjel, 100 ml smîntînă, cuişoare, scorţişoară, sare, piper, ulei de măsline, salată verde, o lămîie, 300 ml vin alb.

Mod de preparare: Melcii se curăţă cu o perie, se spală şi se pun într-un castron. Se toacă o jumătate de legătură de pătrunjel şi se omogenizează cu untul.
Se pun melcii într-o oală, se adaugă 300 ml vin alb şi sucul de la o jumătate de lămîie. Se fierb melcii şapte minute, se scot şi se lasă să se răcească. Se umplu cochiliile cu untul amestecat cu pătrunjel, sare şi piper.
Se pun într-o tavă şi se introduc la cuptor pentru zece minute la foc mediu.
Ardeii se curăţă de seminţe, se toacă mărunt şi se pun într-un blender. Se adaugă o lingură de muştar, 50 ml smîntînă, sare şi piper. Se mixează şi amestecul se pune la rece.
Roşiile se curăţă, se toacă mărunt şi se pun în blender împreună cu smîntînă şi muştarul rămas, sarea, piperul, apoi se mixează.
Se introduce şi acest sos la rece, apoi se serveşte alături de salata verde, melcii calzi şi feliile de pepene.
Se servesc presăraţi cu pudră de cuişoare şi scorţişoară.