http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Aperitive cu carne"

Pâine cu şuncă

Timp de preparare: 1 h 30 min.

Complexitate: redusă

Ingrediente: 300 g ciuperci, 300 g şuncă de porc afumată, 660 g făină, 1 lingură de zahăr, sare, 380 ml lapte dulce, 50 g unt, 25 g drojdie, 2 ouă, 2 linguri ulei de măsline, pastă de ardei iute, cimbru uscat, roşii cherry, ceapă verde, oţet.

Mod de preparare: Ciupercile se curăţă, se spală, se taie în felii şi se că­lesc în ulei încins, apoi se lasă la răcit.
Într-un vas se pune drojdia, zahărul tos, puţin lapte călduţ şi făină. Se amestecă, se acope­ră cu un şervet şi se lasă la dospit.
Se cerne făina şi în mijlocul ei se pune drojdia dospită, restul de lapte, sarea, untul topit şi răcit.
Se adaugă un ou şi se fră­mîntă totul pînă cînd rezultă un aluat potrivit de tare. Se lasă la dospit timp de 30 de minute la loc cald, se întinde o foaie şi se unge cu pastă de ardei.
Se presară o linguriţă de cimbru uscat, ciupercile şi şunca tăiată în cubuleţe sau în felii mai subţiri. Se rulează, se aşază într-o tavă unsă cu unt şi se lasă la dospit timp de 15 minute.
Se unge cu ou bătut, se introduce în cuptor şi se coace 30-45 de minute la foc potrivit, avînd grijă să nu se ardă.
Se poate servi caldă sau rece, cu salată de roşii, ceapă verde, ulei şi oţet.