http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Mâncăruri cu organe"

Pasteta din creier crud

Ingrediente: 500 g creier de porc sau viţel, 100 g unt, 150 g ceapă, 200 ml frişcă sau smîntînă dulce, 4 ouă, 30 ml rom sau coniac, cîte un vîrf de cuţit sau de linguriţă condimente de pasteta, o linguriţă cu vîrf de sare.

Mod de preparare: Ceapa, rasă fin sau tăiată mărunt, se căleşte 2 minute în unt. Creierul crud se mărunţeşte cu furculiţa, frecîndu-se cît se poate de bine, apoi se adaugă ceapa călită, gălbenuşurile, smîntîna sau coniacul, sarea şi condimentele, amestecîndu-se bine ca să se omogenizeze. Se adaugă apoi albuşurile bătute cu spumă, amestecîndu-se uşor prin răsturnare, cu telul, de jos în sus. Compoziţia se pune în formă (sau în doua forme) din tablă inoxidabilă, lungă şi îngustă, bine unsă cu unt sau margarină solidă (lăsînd un spaţiu liber de 2-3 cm pînă la gura formei ca să aibă loc să crească). Dacă s-a pus compoziţia în două forme, pastetele se vor coace deodata. Formele se pun în tava cu apă fierbinte, introdusă din timp la cuptor.