http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Mâncăruri cu peşte şi fructe de mare"

Peşte la cuptor cu sos alb
Reţetă semi-vegetariană

Timp de preparare: 40 min.

Complexitate: redusă

Ingrediente: Orice fel de peşte fiert, 1 lingură de făină, 1 lingură de unt, zeama în care a fiert peştele, 2 linguri de caşcaval ras, unt.

Mod de preparare: Se întrebuinţează orice fel de peşte fiert, căruia i s-au scos cu grijă oasele şi pielea. Se pregăteşte un sos alb dintr-o lingură de făină, una de unt şi zeama în care a fiert peştele. Sosul obţinut trebuie să fie destul de gros; i se adaugă 2 linguri de caşcaval ras. Se pune în forma unsă cu unt o parte din sos, peştele, restul de sos, se mai presară puţin caşcaval şi se dă la cuptor la foc iute. E gata când prinde culoare. Se serveşte cu piure de cartofi pentru garnituri (cartofii curăţaţi, fierţi, pasaţi, amestecaţi cu o lingură de unt şi două ouă puse pe rând - la 1/2 kg cartofi); din această compoziţie se toarnă pe tavă mici movilite care se coc la cuptor câteva minute, ca să se rumenească.