http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Salate de fructe"

Piersici Melba
Reţetă tradiţională din Franţa
Reţetă lacto-vegetariană

Timp de preparare: 25 min.

Complexitate: redusă

Ingrediente: 1 sticlă de vin alb (Sauvignon Blanc), 1 1/2 cană zahăr, 1/2 cană miere, 4 piersici mai tari, 1 1/2 cană zmeură, îngheţată de vanilie.

Mod de preparare: Se încălzesc vinul, 1 cană zahăr şi mierea, până încep să clocotească. Se adaugă piersicile spălate, se acoperă vasul şi se lasă 30 de secunde, la foc mic. Se scot fructele cu o spumieră şi se curăţă, cu grijă, de pieliţă. Se pun din nou piersicile în zeama de pe foc şi se lasă să se înmoaie, cca 10 minute. Dacă lichidul nu acoperă fructele complet, întoarceţi-le des, cu spumiera. Când s-au înmuiat, se scot fructele pe o farfurie şi se lasă să se răcească. Între timp, se pun zmeura şi restul de zahăr (1/2 cană) într-o crăticioară şi se încălzesc până se formează un sos. Se amestecă cu o lingură de lemn, zdrobind zmeura. Cine doreşte poate să strecoare sosul printr-o sită. Se taie piersicile în jumătăţi sau sferturi, se scot sâmburii, se aşază fructele în cupe sau farfurii, se pune deasupra îngheţată de vanilie şi se stropeşte totul cu sos de zmeură. Pentru o notă artistică, de final, desertul se poate încununa cu un moţ de frişcă sau un pumn de alune prăjite şi tăiate mărunt.