http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Fripturi"

Pui cu portocale
Reţetă semi-vegetariană

Timp de preparare: 45 min.

Complexitate: medie

Ingrediente: 1 pui mare, 6 portocale, 1 crenguţă rozmarin, 1 cub concentrat de pasăre, 500 ml coniac, 20 g unt, sare, piper.

Mod de preparare: Încingeţi cuptorul la 180 grade C.
Săraţi şi piperaţi puiul pe dinăuntru şi introduceţi crenguţa de rozmarin, puneţi-l într-o cratiţă, presăraţi peste el bucăţele de unt, daţi-l la cuptor şi lăsaţi-l să se pătrundă circa 30 min.
Între timp, spălaţi două portocale şi decupaţi cu un cuţit ascuţit fîşii lungi de coajă, pe care le tăiaţi bastonaşe subţiri. Ţineţi-le două minute în apă clocotită şi lăsaţi-le să se scurgă.
Curăţaţi complet cele două portocale plus încă două, desfaceţi-le în bucăţi şi puneţi-le deoparte.
Stoarceţi cele două portocale rămase şi păstraţi zeama.
Scoateţi puiul rumenit pe un platou, puneţi de jur împrejur bucăţile de portocală, înveliţi platoul cu o folie de aluminiu şi ţineţi-l la cald.
Strecuraţi sosul din cratiţă, turnaţi-l înapoi, adăugaţi concentratul de pasăre, coaja şi zeama de portocală şi lăsaţi-l să dea în clocot.
Turnaţi coniacul într-o crăticioară, lăsaţi-l să se încingă, flambaţi-l cu multă grijă şi turnaţi-l în cratiţa cu sos. Acoperiţi puiul cu sosul fierbinte şi serviţi-l imediat, cu o garnitură de orez fiert.