Roll-Mops
Reţetă semi-vegetariană
Timp de preparare: 30 min.
Complexitate: redusă
Ingrediente: Scrumbii sarate cu lapti (cate doriti), lapte, mustar, otet, 2 cepe, 2 morcovi, frunza dafin, piper, boabe de mustar, putin ulei.
Mod de preparare: Scrumbiile se curata, se taie capul si se desfac in doua in lungime, scotind oasele. Se pun in lapte ca sa se desareze si se tin 24 de ore la loc racoros. Se scot din lapte, se sterg, si peste fiecare jumatate de scrumbie se intinde putin mustar. Se fac sul, cu pielea in afara, si se fixeaza cu o scobitoare, ca sa nu se desfaca. Deoparte se fierbe otet, suficient cat sa acopere pestele. Se aseaza scrumbiile intr-un borcan cu felii de ceapa, si felii de morcov. Se adauga o frunza de dafin, boabe de piper si boabe de mustar. Laptii se freaca bine cu putin otet, se amesteca cu restul de otet fierbinte, si se toarna totul in borcan. Se pune deasupra de un deget ulei, se leaga borcanul cu hartie pergament si se lasa 5-6 zile sa se marineze.
|