Ruladă din carne tocată cu spanac
Timp de preparare: 1 h 20 min.
Complexitate: medie
Ingrediente: 1-2 felii de pâine vechi, 2 cepe potrivite, 300 g spanac, sare, piper alb, 100 g caşcaval, 1 kg roşii, 750 g carne tocată de porc, 1 ou, 1 linguriţă muştar, boia dulce, 2 căţei de usturoi, 750 g cartofi, 4 linguri ulei, 1 lingură pastă de tomate, 3 linguri ketchup, busuioc.
Mod de preparare: Spanacul curăţat se opăreşte 3 minute în apă clocotită cu sare. Roşiile se curăţă şi se taie cubuleţe mici. Carnea tocată se amestecă cu pâinea înmuiată şi stoarsă bine, oul, muştarul, jumătate din ceapa tocată, sare, piper şi boia după gust. Se întinde compoziţia de carne pe o folie de aluminiu, într-un dreptunghi (26 cm x 30 cm). Se presară deasupra spanacul scurs bine, apoi caşcavalul ras şi 200 g roşii. Se rulează carnea, se pune într-o tavă unsă şi se coace în cuptorul încins circa 50 de minute. Cartofii curăţaţi se taie felii şi se prăjesc în 2 linguri ulei; se presară cu sare şi piper. Separat, se călesc în restul de ulei ceapa şi roşiile rămase, plus usturoiul tăiat mărunt. Se adaugă pasta de tomate şi ketchup. Se înăbuşă totul circa 8 minute, apoi se adaugă sare, piper, boia şi busuiocul tocat.
Se serveşte rulada cu soteul de legume.
|