http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Salate de legume"

Salată de ciuperci cu sos de lămâie
Reţetă de post (vegetariană)

Timp de preparare: 35 min.

Complexitate: redusă

Ingrediente: 10 ciuperci mari, 2 lămâi, 2 căţei de usturoi, 2 linguri de ulei, 1 lingură oţet, 1 linguriţă muştar, margarină, busuioc, sare, piper.

Mod de preparare: Ciupercile se curăţă, se spală, se şterg şi se pun pe grătar cu cupa în sus. În cupă, se pune un pic de ulei şi o bucăţică de margarină.

Se frig până devin aurii, apoi se aşează pe farfurie. Se amestecă foarte bine sucul de la o lămâie şi coaja rasă cu oţetul, usturoiul pisat, 2 linguri de ulei şi muştarul.

La sfârşit, se adaugă lămâie tăiată bucăţele. Acest sos se adaugă peste ciuperci. Se ornează cu busuioc tocat mărunt.