http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Salate cu raci, melci, fructe de mare"

Salată de creveţi şi legume
Reţetă semi-vegetariană

Timp de preparare: 30 min.

Complexitate: redusă

Ingrediente: 350 g creveţi decorticaţi congelaţi, 400 g broccoli, 300 g conopidă, 1/2 ţelină, 2 morcovi, 200 g maioneză, mărar, coajă rasă de lămâie, coajă rasă de portocală, suc de lămâie, usturoi, sare, piper, ulei de măsline.

Mod de preparare: Creveţii se spală, se scurg şi se prăjesc câte 3 min. pe fiecare parte. Se scot cu o spumieră, se pun într-un castron şi se acoperă cu un capac.

Ţelina şi morcovii se curăţă de coajă, se spală şi se fierb. Se taie în rondele cu un cuţit pentru cartofi şi se pun într-un castron împreună cu broccoli şi conopida fierte, tăiate în bucăţi mici.

Într-un vas mai mic, se amestecă maioneza, o linguriţă de suc de lămâie, o linguriţă de coajă rasă de portocală şi o linguriţă de coajă rasă de lămâie.

Se adaugă doi căţei de usturoi pisaţi, sare şi piper după gust.

Se presară două linguri de mărar tocat, se amestecă şi sosul obţinut se introduce la rece pentru 10 min.

Se pun într-un vas creveţii şi legumele, se toarnă sosul deasupra şi se amestecă, având grijă să nu se sfărâme creveţii.

Sosul de maioneză se poate înlocui cu o vinegretă din ulei, suc de lămâie, sare şi piper.