http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Fripturi"

Şniţel pane cu legume

Ingrediente: Pentru 10 portii: 1 kg carne pentru fripturi, 150 g faina, 4 oua, 200 g pesmet, 250 ml ulei, 700 g mazare fiarta, 700 g morcovi, 1,500 cartofi, 150 g unt, 1 legatura verdeata, 25 g zahar, sare, piper dupa gust.

Mod de preparare: Carnea se spala, se zvinta, se portioneaza, se sareaza si se bate cu ciocanul de snitele. Apoi bucatile de carne se trec prin faina, oua batute spuma, pesmet si se prajesc in uleiul infierbintat; se mentin la cald pina la servire. Mazarea fiarta se soteaza in 1/2 din cantitatea de unt adaugindu-se si zaharul. Morcovii se curata, se spala, se fierb si se taie rondele apoi se soteaza in ulei, cu putina apa. Cartofii se curata de coaja, se taie cuburi si se fierb in apa cu sare. Cind sint gata fierti, se scurg de zeama, se adauga untul ramas, piper si verdeata taiata marunt. Se amesteca componentele. Se pot pune la cuptor pentru gratinare. Se serveste in farfurie snitelul, cu legumele grupate alaturi (mazare, morcovi, cartofi).