Somon cu sos alb (I)
Reţetă semi-vegetariană
Timp de preparare: 30 min.
Complexitate: redusă
Ingrediente: 600 g fileuri de somon, 500 g castraveţi verzi, 250 ml lapte dulce, 1 lămîie, 2 linguri făină, 1 gălbenuş de ou, 1 lingură unt, 3 linguri ulei de măsline, 1 vîrf de cuţit praf de curry, sare, piper, alune.
Mod de preparare: Untul se topeste într-o cratiţă, apoi se adaugă făina şi se prăjeşte puţin.
Se pune laptele dulce treptat, amestecînd cu un tel ca să se omogenizeze sosul.
Se adaugă apoi gălbenuşul şi se condimentează cu sare şi piper. Se presară praful de curry, se toarnă jumătate din sucul de lămîie şi se amestecă totul pînă rezultă un sos pufos.
Fileurile de somon se curăţă de solzi, se spală şi se stropesc cu sucul de lămîie rămas. Se condimentează cu sare şi cu piper şi se lasă să stea zece minute acoperite cu un capac.
Se încinge grătarul, se unge cu ulei şi se aşează fileurile deasupra.
Se lasă să se prăjească trei minute pe fiecare parte, apoi se servesc alături de castraveţii tăiaţi în felii, sosul alb şi alunele sfărîmate.
Pestele se poate prepara şi în tigaia de teflon.
|