Sos franţuzesc cu unt de sardele
Reţetă tradiţională din Franţa
Reţetă semi-vegetariană
Timp de preparare: 15 min.
Complexitate: redusă
Ingrediente: 125 g smîntînă, 1 lingură rasă făină, 2 gălbenuşuri, 50 g unt de sardele, sare, piper, zeamă de lămîie.
Mod de preparare: Se pune pe foc într-o cratiţă (pe abur) smîntîna împreună cu făina, gălbenuşurile şi untul de sardele (pregătit din 50 g unt amestecat cu o linguriţă pastă de anşoa şi un gălbenuş fiert trecut prin sită). Se bate totul pînă se îngroaşă sosul, se adaugă sare, piper şi zeamă de lămîie, după gust.
|