http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Paste, pizza şi găluşte"

Spaghete cu sos condimentat

Timp de preparare: 1 h

Complexitate: redusă

Ingrediente: 2 linguri ulei de masline, 3-4 catei usturoi, o cutie ciuperci, 7-10 masline verzi, 750 g de carne tocata foarte fin (preferabil de vita); condimente: dafin, busuioc sau oregano, rosmarin,sare, piper; o lingurita zahar, 3 linguri de bulion, 350-500 g suc de rosii, 75 g unt, 1 ou crud, 1 pachet spaghete.

Mod de preparare: Se pune uleiul de masline intr-o cratita si se incinge. Cind este incins bine, se pun cateii de usturoi, pisati in prealabil, in uleiul incins si se lasa sa se aureasca un pic uleiul. In acest fel, uleiul va capata un puternic miros de usturoi si va pierde mirosul puternic de masline. Dupa circa 3-5 minute, se pune, impreuna cu uleiul si usturoiul, carnea de vita tocata. Se adauga sarea, piperul si celelalte condimente: o foaie de dafin, busuioc proaspat tocat sau uscat, oregano, si foarte putin rosmarin, deoarece are o aroma foarte puternica. Se amesteca incontinuu cu lingura de lemn, astfel incat carnea sa se rumeneasca bine aproximativ 15 minute. Se pun ciupercile tocate nu foarte marunt si maslinele, taiate felii. Se amesteca 10 minute, apoi se incorporeaza bulionul si sucul de rosii. Se adauga si zaharul, se amesteca incontinuu pina se incorporeaza sucul de rosii si zaharul, se da focul incet, apoi se acopera cratita cu capacul si se lasa sa scada 30 de minute. Separat, se fierb spaghetele cu untul. Dupa ce au fiert, se strecoara si apoi se pun intr-un castron. Se sparge un ou crud si se amesteca bine.
Se asaza spaghetele in forma de cerc pe o farfurie mare, se pune sosul, se presara parmezan proaspat ras, patrunjel verde tocat foarte fin si se decoreaza cu o frunza de menta.