Supă de viţel cu zdrenţe
Timp de preparare: 2 h
Complexitate: redusă
Ingrediente: Oase de viţel, 2 morcovi, 1 pătrunjel, 1 ardei, 2 cartofi, o felie de ţelină, o roşie, pătrunjel verde, 2 ouă, o lingură cu făină.
Mod de preparare: Se spală bine oasele, se ţin 1/2 oră în apă cu sare şi cu oţet. Se scot, se limpezesc, se pun la fiert la foc mic. Se curăţă spuma mereu. Cînd supa a devenit limpede, se pune zarzavatul curăţat, spălat şi despicat în două. După ce zarzavatul este fiert. supa se strecoară prin sită, în altă oală.
Se fac zdrenţele. Se bat ouăle amestecate cu făină şi obţinem un aluat ca pentru clătite, mai grosuţ. În supa strecurată, care fierbe, se pun zdrenţele. Se foloseşte o furculiţă din care aluatul să cadă în şuviţe (zdrenţe). Se lasă să fiarbă. Se adaugă pătrunjelul verde, tocat.
Cine doreşte poate adăuga în supă găluşte de carne.
|