http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Aperitive cu ciuperci"

Tarte cu ciuperci şi ouă de prepeliţă
Reţetă ovo-lacto-vegetariană

Timp de preparare: 1 h 10 min.

Complexitate: medie

Ingrediente: 150 g făină, 1 gălbenuş, 100 g margarină, 10 ouă de prepeliţă, 400 g ciuperci proaspete, 2 cepe, 1 lingură pastă de tomate, 1 linguriţă rasă de cimbru uscat, 100 g maioneză, 1 salată verde, 1 legătură pătrunjel, sare şi piper după gust.

Mod de preparare: Din făină, margarină topită şi gălbenuş, se face un aluat pe care îl puneţi la frigider timp de 30 de minute, după ce l-aţi frămîntat bine. Apoi împărţiţi aluatul în 10 şi fiecare bucată o întindeţi uşor cu sucitorul, astfel încît să obţineţi o mică foaie pe care o aşezaţi în fiecare formă de tartă. Le coaceţi la foc mic spre mediu timp de 30 minute, după care le lăsaţi să se răcească.
Tocaţi ceapa cît mai mărunt şi o căliţi în ulei şi, cînd s-a aurit, adăugaţi ciupercile curăţate şi feliate. Căliţi pînă se evaporă toată zeama pe care şi-o lasă ciupercile. Adăugaţi cimbru, sare şi piper şi amestecaţi bine. Treceţi apoi ciupercile puţin răcite prin maşina de tocat şi le amestecaţi cu maioneza şi pătrunjelul fin tocat. În fiecare tartă, aşezaţi 2-3 linguri de ciuperci cu maioneză şi peste acestea aşezaţi un ou de prepeliţă fiert şi curăţat de coajă. Pe fiecare ou, puneţi un pătrăţel de ardei roşu sau o feliuţă de ridiche roşie. Aşezaţi tartele pe un platou cu salată verde.