http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Torturi"

Tort cu căpşuni şi cafea
Reţetă ovo-lacto-vegetariană

Timp de preparare: 45 min.

Complexitate: redusă

Ingrediente: Blatul: 3 ouă, 100 g zahăr, 1 vanilie, 100 g făină, 1 linguriţă praf de copt.
Crema: 200 g brânză de vacă, 1 gălbenuş, 3 plicuri de cappuccino, 100 g zahăr, 20 g gelatină, 50 g fulgi de ciocolată, 400 ml frişcă, 2-3 linguri gem de căpşuni, 400 g căpşuni, 50 g ciocolată albă, cacao.

Mod de preparare: Se freacă gălbenuşurile cu zahărul până ce acesta se topeşte. Se adaugă vanilia şi făina amestecată cu praful de copt, iar la sfârşit, albuşurile bătute spumă. Se amestecă bine şi se toarnă compoziţia într-o formă de tort unsă cu unt şi tapetată cu făină. Se coace aluatul 20 de minute şi se lasă la răcit. Brânza de vaci se freacă cu gălbenuşul, praful de cappuccino dizolvat în puţină apă, gelatina înmuiată, fulgii de ciocolată şi frişca. Blatul se unge cu gem, deasupra se pune crema de brânză, peste care se aşază jumătăţi de căpşuni spălate şi curăţate de codiţe. Deasupra fructelor se pune restul de cremă, se nivelează şi se dă tortul la rece pentru 2 ore. Se ornează cu restul de căpşuni şi cu ciocolată rasă. Se pudrează cu cacao şi se dă din nou la rece.