http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Torturi"

Tort de orez
Reţetă ovo-lacto-vegetariană

Timp de preparare: 1 h 30 min.

Complexitate: medie

Ingrediente: 250 g orez cu bob rotund, 1 l de lapte, 2 bucati de vanilie, 200 g zahar, 50 g unt + inca o bucata cat o nuca, 5 galbenusuri, 200 g fructe confiate (sau scoase din dulceata), 50 g migdale.

Mod de preparare: Puneti sa fiarba apa intr-o oala. Cand da in clocot, puneti orezul sa fiarba in ea 5 minute, apoi strecurati-l si aruncati apa. In acelasi vas puneti laptele, bucatile de vanilie desfacute in doua pe lung, untul, apoi lasati totul sa fiarba, vreme de o ora, pe flacara mica.
Incingeti cuptorul si ungeti o forma rotunda cu unt. Scoateti bucatile de vanilie din orez si scobiti-le ca sa cada micile graunte din interior in compozitie, lasati oala sa se raceasca, apoi amestecati orezul cu galbenusurile de ou batute, fructele confiate (daca le scoateti din dulceata, sa fie cat se poate de tari) si migdalele pisate.
Varsati preparatul in forma si lasati-l sa se coaca 20 de minute in cuptorul incins dinainte. Cand e gata, lasati orezul sa se raceasca, apoi bagati-l cu forma cu tot la frigider, vreme de 4 ore. Ca sa-l scoateti din vas, inmuiati forma in apa calda, apoi rasturnati compozitia pe un platou.