Vin de măceşe
Reţetă de post (vegetariană)
Ingrediente: Pentru o damigeana de 50 l sint necesare 10 kg macese, 12 kg zahar si 35 l apa.
Mod de preparare: Macesele bine coapte, culese toamna prin octombrie-noiembrie, brumate sau nebrumate, se spala de praf; daca sint curate, nu se spala, ca sa nu se indeparteze de pe ele drojdiile salbatice de fermentatie.Se trec prin masina de tocat carne, cite putine; avind multe seminte foarte tari, se trec mai greu.Ca sa se puna mai usor in damigeana, macesele tocate se aduna cu mina in cocoloase lunguiete.Zaharul se dizolva, pe foc, in 10 l apa, impreuna cu zeama de la o lamiie sau cu 2 linguri de otet de 9 grade (30 ml); siropul se fierbe, 10 minute ca sa se transforme in zaharuri simple apoi se raceste cu restul de apa si se toarna peste macese lasind un spatiu liber de 10 cm sub gitul damigenei ca sa aiba loc spuma care rezulta prin fermentare. Se astupa bine damigeana cu dop de fermentatie si se lasa la temperatura de 18-20 grade celsius, ca vinul sa fermenteze 6-8 saptamini sau chiar ma mult, fara alta drojdie, numai cu drojdiile salbatice din aer.Se agita zilnic, ca sa se amestece mereu boasca (semintele si cojile) care iese la suprafata. Cind se termina fermentatia, drojdia si semintele se lasa la fund si vinul se limpezeste.Dupa aceea se trage in damigene mai mici (filtrat prin tifon si vata), astupate cu dop de fermentatie, deoarece fermentatia continua incet, pina cind vinul se limpezeste.Acest vin, cind se invecheste (1-2 ani), are gust de vermut si culoare roscata-maronie. Contine multa vitamina C.Peste drojdia ramasa (cca 10 l) se mai pun 20 l apa in care s-au dizolvat 6 kg zahar (cu jumatate din cantitatea de lichid se fierbe zaharul, 10 minute, agitindu-l zilnic, cca 3-4 saptamini, pina cind se limpezeste si drojdia se lasa la fund, apoi se trage in damigene care se vor astupa cu dop de fermentatie. Reziduurile se pot adauga la materialul adunat pentru tuica.
|