Zacuscă de şalău
Reţetă semi-vegetariană
Timp de preparare: 1 h 15 min.
Complexitate: redusă
Ingrediente: 1 kg şalău, 500 g morcov, 150 g ceapă, 300 g mazăre, 500 g arpagic, 100 g măsline, 300 g castraveţi acri, 200 ml ulei, 100 g bulion, 100 ml vin alb, zeamă de peşte, sare, piper.
Mod de preparare: Se taie peştele în felii, care se prăjesc puţin, până când capătă o culoare aurie. Morcovii tăiaţi rondele se prăjesc puţin în ulei; de asemenea, se prăjeşte uşor ceapa, tăiată subţire, până capătă culoarea aurie, apoi se stinge cu bulion, vin şi câteva linguri de zeamă de peşte, în care s-a adăugat piper.
Se toarnă acest sos în tavă, împreună cu morcovii, mazărea fiartă, măslinele opărite, arpagicul (înăbuşit mai înainte în ulei) şi castraveţii acri tăiaţi (care se înăbuşă şi ei, mai întâi). Se amestecă uşor, se potriveşte de sare şi piper; la nevoie, se adaugă zeamă de peşte şi vin. Se aranjează peştele în tavă şi se dă la cuptor, unde se lasă până se rumeneşte.
E mai gustos a doua zi, rece.
La fel se pregăteşte zacusca de morun sau nisetru.
|