Baclava cu nucă de cocos
Rețetă de post (vegetariană)
Timp de preparare: 1 h
Complexitate: redusă
Porții: 20
Ingrediente: 1 kg nuci măcinate, 1 pachet foi plăcintă, ulei, nucă de cocos.
Siropul: 3 pahare apă, 3 pahare zahăr, 2 pliculețe zahăr vanilinat, 1 lămâie.
Mod de preparare: Se unge tava cu ulei. Se așează prima foaie de plăcintă și se presară cu nuca măcinată. Se așează a doua foaie de plăcintă, se unge cu puțin ulei și se presară din nou nucă măcinată. Se pune următoarea foaie, procedându-se la fel. Deasupra se pune ultima foaie. Așa crude cum sunt, se taie foile în pătrate (sau alte forme) și se pun la cuptor 30 min.
Între timp, se prepară un sirop astfel: într-o oală, se pun la fiert apa, zahărul și zahărul vanilinat. După câteva clocote, se ia de pe foc și se adaugă zeama de lămâie. Baclavaua se scoate de la cuptor și se însiropează. Se dă din nou la cuptor ca să intre mai bine siropul în foaie, lăsându-se aproximativ 20 min.
Deasupra se presară nuca de cocos.
|