Chiftele din creier
Complexitate: redusă
Porții: 2
Ingrediente: 150 g creier de porc sau vițel, 50 g parmezan sau brânză telemea, 50 g ceapă, un ou, 25 g făină, 50 g franzelă, o linguriță rasă de sare, un vârf de cuțit sau de linguriță de piper și ienibahar sau nucșoară, mărar sau pătrunjel, pesmet.
Mod de preparare: Ceapa, rasă fin sau tăiată foarte mărunt, se călește un minut cu o lingură de untdelemn.
Creierul se zdrobește bine cu furculița, se adaugă ceapa călită, oul întreg, piperul, ienibaharul, făina, franzela muiată o clipă în apă rece și bine stoarsă, sarea, mărar sau pătrunjel tăiat mărunt, brânza rasă și se amestecă bine. Compoziția va fi moale.
Pe o foaie de naylon, se pun 2 linguri cu făină sau pesmet și i se dă forma de chiftea. Se pregătesc la început 10-12 bucăți, pentru o tigaie, apoi se continuă la fel, până când se termină compoziția.
Tigaia, fără grasime, se înfierbântă 3-4 min. la foc mijlociu, se toarnă untdelemn într-un strat de 1/2 cm și, imediat, se așează chiftelele, unele lângă altele, neînghesuite. Se rumenesc circa 5-6 minute pe fiecare parte, la foc mijlociu (dar nu direct pe flacără). Pe măsură ce unele sunt prăjite, se înlocuiesc cu altele, ca să nu se ardă grăsimea.
|