Chifteluțe de cereale și caș
Rețetă ovo-lacto-vegetariană
Timp de preparare: 1 h 5 min.
Complexitate: redusă
Ingrediente: 300 g pulbere integrală de grâu, orez, secară (o găsești în magazinele cu produse naturiste), 200 g caș de vacă, 4 cartofi, 200 g caș de oaie, 4 ouă, 1 salată verde, 1 ceașcă orez.
Mod de preparare: Cureți cartofii, îi speli, îi dai pe răzătoarea mare și-i presari cu sare. Speli orezul, îl fierbi 10 minute, apoi îl adaugi peste cartofi împreună cu cașul ras, gălbenușurile și pulberea de cereale. Speli salata, o tai mărunt și o adaugi în compoziția de mai sus împreună cu albușurile bătute spumă, sare și piper după gust. Compoziția trebuie să aibă consistența celei de chifteluțe. Formezi apoi chiftele pe care le așezi într-o tavă unsă cu ulei și le dai la cuptor pentru 45 de minute. După 30 de minute le întorci ca să se coacă bine.
Pregătești alături orice garnitură de legume îți place sau o salată cu iaurt.
|