Ciorbă de pește (I)
Rețetă semi-vegetariană
Timp de preparare: 45 min.
Complexitate: medie
Ingrediente: 1 kg pește, morcov, pătrunjel, țelină, o ceapă mare, 1-2 ardei grași, 2 roșii de mărime mijlocie, borș sau zeamă de varză, zeamă sau sare de lămîie sau oțet, leuștean, untdelemn, sare.
Mod de preparare: Peștele, curățat de solzi, intestine, branhii, se taie în bucăți potrivit de mari, pe grosime. Zarzavatul, ras prin răzătoarea cu găuri mari, împreună cu ceapa, se călește cu 2-3 linguri de untdelemn 2 minute, apoi se stinge cu 1/2 l apă fierbinte și se lasă să fiarbă bine. Se adaugă ardeii tăiați în felii subțiri și roșiile tăiate în felii de 2 cm grosime. Ciorba se acrește imediat cu borș sau zeamă de varză sau cu altă acreală și se săreaza, completînd lichidul cu apă, ca ciorba să nu fie prea deasă. Substanța acră și sarea se adaugă înainte de a se introduce carnea de pește, pentru ca acesta să nu se sfărîme la fiert. Cînd clocotește ciorba, se adaugă bucățile de pește împreună cu capul și se fierb circa 20-30 minute, pînă cînd se înmoaie. Dacă furculița intră cu ușurință în carne, atunci înseamnă ca aceasta este fiartă. Se ia de pe foc și se aromează cu leuștean și pătrunjel.
|