Colțunași cu șuncă
Timp de preparare: 1 h 50 min.
Complexitate: medie
Ingrediente: 300 g faina, 170 g unt, 1 lingurita coniac (sau rom), 100 g sunca taiata felii, 100 g smantana groasa, 2 linguri cascaval ras, 2 galbenusuri, 2 fire praz, nucsoara, sare, piper
Mod de preparare: Se amesteca faina cu sare. In mijloc se pun 150 g unt moale si se framanta, apoi se leaga aluatul cu 2 lingurite apa rece si coniac. Se acopera si se da 1 ora la rece.
Partea alba a prazului se fierbe in apa cu sare cca 8 minute. Se scurge bine si se taie felii fine. Sunca se taie bastonase subtiri.
Se topesc 20 g unt, se caleste prazul 2 minute si se adauga sunca. Dupa alte 2 minute se toarna smantana, se pune sare si piper si se lasa sa scada. Dupa ce se raceste, se adauga un galbenus si nucsoara.
Se intinde o foaie de aluat si se decupeaza patrate cu latura de cca 12 cm. Se repartizeaza umplutura in mijlocul fiecarui patrat, se presara cascaval ras, se umezesc marginile si se pliaza in triunghi. Se ung cu galbenus frecat cu o lingura de apa rece si sare si se coc la cuptor 30 minute.
|