Doradă cu broccoli
Rețetă semi-vegetariană
Timp de preparare: 45 min.
Complexitate: redusă
Porții: 8
Ingrediente: 4 dorade mai mari, 1 kg broccoli, 500 ml vin alb demisec, 2 cepe, 4 căței de usturoi, 3 cm rădăcină de ghimbir, 2 frunze de dafin, 2 lămîi, 1 linguriță de semințe de coriandru, mărar, ulei, sare, piper.
Mod de preparare: Peștii se curăță, se eviscerează, se spală și se lasă la scurs pe un prosop absorbant. Cepele se curăță de foi, se spală și se taie peștișori. Usturoiul se curăță de foi, se taie în felii și se pune lângă ceapă.
Peștii se condimentează, se umplu cu legumele tăiate, semințele de coriandru și ghimbirul dat pe răzătoare.
Se pun într-o tavă, se ung cu ulei și se așază feliile de lămîie, frunzele de dafin, vinul alb și puțin ulei.
Se adaugă un pahar cu apă, sare, piper și se introduce tava în cuptor.
Se ține circa 25-30 de minute, se scoate și se ține la cald. Broccoli se spală, se rupe în buchețele și se fierbe în apă cu sare.
Se scurge de apă, se amestecă bine cu ulei, sare, piper și se servește alături de peștele fierbinte.
Se poate servi cu mujdei de usturoi sau sos vinegretă cu mărar.
|