Friptură de pui la cuptor
Rețetă semi-vegetariană
Timp de preparare: 2 h
Complexitate: redusă
Porții: 6
Ingrediente: Un pui de 1-1,5 kg.
Mod de preparare: Dacă se frige întreg, puiul se pune într-o tavă potrivită cu mărimea lui (dacă vasul este mai mare sosul se va arde). Pentru gust și aromă, se așează în tavă un rînd de rondele de zarzavat cu 3-4 linguri de apă și o linguriță rasă cu sare, deasupra așezându-se puiul nesărat, bine uns cu untură sau ulei.
Cratița se introduce în cuptorul bine încins la început, 30 min, pînă se formează o crustă puțin rumenită, care va împiedica scurgerea sucului din carne. Puiul se stropește apoi cu sosul din tavă care îl sărează și îl rumenește frumos fiind colorat cu sucul din morcovi.
Apoi focul se reduce la mijlociu sau mic, lăsînd puiul să se frigă 1-1 1/2 h pînă cînd se pătrunde bine și se înmoaie carnea, întorcîndu-se pe toate părțile și stropindu-se de fiecare dată cu sos ca să se rumenească uniform.
Se servește cu mămăliguță.
|